Papucii gansacului

Demult, demult, pe vremuri de mult uitate, gascanul avea în picioare niște papuci galbeni, foarte frumoși, parca erau de aur. Și se mandrea cu ei, lucru mare ! Odata, gascanul nostru a vrut sa treaca pe o punte, dar nu stiu cum s-a întamplat, ca a scapat papucii în apa. Sa fi vazut atunci jale și vaiete pe bietul gascan ! Auzindu-l cum se jeluia, toate neamurile lui au alergat acolo sa vada ce-i. – Vai de mine și de mine, mi-au cazut papucii-n apa ! striga gascanul cu gura mare. Ssssaracul de mine, am ramas dessssscult! Continue reading Papucii gansacului

Manastirea Putna

Cica traia în chilia aceasta un calugar: Daniil Sahastru. Îi zicea lumea sahastru, pentru traiul sau singur. Acesta a fost coborat din cer de Dumnezeu pentru a face bine oamenilor rataciţi prin pustietatea aceasta. El nu manca aproape nimica.

Într-o seara veni peste dealul acesta, pe apa Viţeului, Ştefan şi cu un argat de-al sau. El a fost dovedit de duşmani şi cata loc de odihna. Şi s-a aşezat sa se odihneasca pe piatra aceea mare. Cum sta el aşa, iaca vede o lumina în fereastra la sahastru, caci atunci el îşi facea rugaciunea sa de seara. Îndata ei merg catre chilie, caci erau tare flamanzi. Continue reading Manastirea Putna

Dreptatea lui Tepes

Despre Ţepeş Voda, fiul lui Dracula, s-a dus vestea peste secole de felul cum ştia sa împarta dreptatea, încat poporul asuprit alerga ca la un parinte şi aştepta judecata lui. Şi nu era pricina cat de grea şi de încurcata pe caredomnitorul sa n-o dezlege şi sa nu pedepseasca pe raufacatori. Îi luasera frica toţi cei care se simţeau cu musca pecaciula, şi decat sa se afle în faţa lui la judecata, mai bine de-a dreptul în pamant.Adesea la scaunul domnesc erau înfaţişate pricini foarte grele şi încurcate.lata cum judeca aceste pricini Vlad Ţepeş.

Continue reading Dreptatea lui Tepes

Stefan cel Mare si Vrancioaia

A fost odata, mai de mult, o batalie mare în hotarele noastre. Ungurii trecusera munţii şi Stefan-Voda ramasese biruit. Atunci, ca sa nu cada în mana duşmanilor, domnul a taiat-o de-a dreptul prin codri. Şi-a mers, şi-a mers cat o fi mers, pîna ce-a razbit aci în valea Putnei. Pe vremea aceea doar nu era lume multa ca acu. Ici un sat, colo altul, dincolo altul… cum se aşezase fiecare prin paduri.
Şi-a nimerit pe Dumbrava, în dealul Barseştilor, la o baba.

Continue reading Stefan cel Mare si Vrancioaia

Lectia

Leul, magarul și vulpea s-au dus la vanatoare.Au prins mult vanat și leul a poruncit magarului sa faca împarțeala.
Magarul a împarțit totul în trei parți egale și a spus:
– Poftim, fiecare sa ia o gramada!
Leul s-a maniat și l-a mancat pe magar. I-a poruncit apoi vulpii sa faca împarțeala prazii.
Cumatra a adunat aproape tot într-o gramada pentru leu, iar pentru ea a lasat aproape nimic.
Leul i-a spus:
– Bravo ție!Așa se face împarțeala corecta! De unde ai învațat sa împarți așa bine?
-De la magar ! i-a raspuns vulpea.

Cine-mparte parte-și face!
Spaima trece primejdia rea.

Creanga de Alun

A fost odata un negustor bogat, care avea trei fete. Intr-un rand s-a pregatit el sa plece dupa marfa si a intrebat pe fete ce vor sa le aduca. Cea mai mare l-a rugat sa-i aduca margele, a doua a cerut un inel, iar cea mica a spus:

– Nu-mi trebuie nimica. De-ti vei aduce aminte de mine, adu-mi si mie o creanga de alun.

A plecat negustorul. Si-a terminat treburile si a cumparat fetei celei mai mari margele, iar celei de-a doua un inel. Continue reading Creanga de Alun

Tara Adevarului si Imparatul Minciuna – Petre Craciun

Ehei, cica era odata un taram pe care cerul îl daruise cu toate bunataţile şi frumuseţile sale. Campurile îi erau întinse, roadele bogate, padurile dese şi racoroase, apele cristaline şi reci precum gheaţa, iar munţii semeţi ascundeau în maruntaiele lor comori nepreţuite.

Oamenii acelei ţari erau drepţi, harnici şi milostivi, aşa cum nu gaseai în alte capete ale lumii. Dar, daca erau cu adevarat cunoscuţi cale de noua mari şi ţari, era pentru ca iubeau din adancul sufletului adevarul. Nicaieri nu era mai dispreţuita minciuna şi mai aspru pedepsit cel care s-ar fi încumetat sa spuna cate una mai gogonata. Neguţatorii care împanzeau ţarile în lung şi în lat îşi faceau dinadins drum prin preajma locului ca sa vada cu ochii lor minunata Ţara a Adevarului, iar la întoarcerea acasa îşi petreceau ceasuri îndelungate povestind copiilor despre cele vazute. Continue reading Tara Adevarului si Imparatul Minciuna – Petre Craciun

Floarea Intelepciunii si Iarna Puterii – Petre Craciun

Intr-un sat nestiut de nimeni isi duceau linistitele zile ale batranetii doi oameni nevoiasi, dar buni la suflet precum painea scoasa din cuptor. Trudisera din greu o viata intreaga, insa alta agoniseala nu aveau decat o cocioaba, cat sa nu-i ploua si sa nu-i ninga, doua, trei gaini prin obor si un cot de pamant. Adevarata lor bogatie erau doi flacaiandri pe care ii iubeau mai mult decat orice pe lume. Cand au simtit ca li se-apropie sorocul, i-au chemat inainte si le-au spus cu blandete: – Dragii nostri, zilele omului sunt numarate si nu va mai trece mult pana cand bunul Dumnezeu ne va chema in imparatia Lui. Oricat ne-am ostenit, noi alta avere, afara de zidurile astea si de cotul cela de tarana, nu va putem lasa.
Bucurati-va de ele intocmai ca niste frati. Si va mai impartasim o taina: la capatul lumii se afla doua plante fermecate. Una se gaseste in partea rasaritului si poarta numele de iarba puterii, iar cealalta in partea apusului si ii zice floarea intelepciunii. Va simtiti vrednici sa purcedeti in cautarea lor ? Continue reading Floarea Intelepciunii si Iarna Puterii – Petre Craciun

Pavel Campeanu de George Enescu

De sus de pe coasta dealului, în lumina trandafirie a înserǎrii, Jurjac şi Tǎnǎsicǎ privesc vrǎjiţi spre mulţimea înlǎnţuitǎ în cerc. Se frǎmantǎ cercul de oameni într-o mişcare neostenitǎ, cand unduind uşor, cand nǎpustindu-se, vijelios, ba într-o parte, ba în cealaltǎ şi recade apoi în alunecarea domoalǎ de la început. Aceasta e hora! Continue reading Pavel Campeanu de George Enescu

A murit Luchi…

Un clopoţel a început sa se smuceasca deasupra uşii, speriat. Parca vrea sa-şi rupa franghiuţa şi s-o ia la fuga. Intram în clasa.

Pupitrul e înalt. Ma ridic în varful picioarelor, ma sprijin în coate şi abia izbutesc sa ma aşez, stramb, pe-o margine de banca. Fetele se foiesc o vreme, pe urma se astampara. E aşa de linişte, ca se aude cum îşi striga Huna, pe strada, covrigeii lui saraţi…
– Casian Alexandra!
E numele meu. Ştiu. Dar nu raspund. Pe mine nu ma striga nimeni aşa. Toata lumea ma striga Luchi…
Îmi vine-a rade. Aşa-i de caraghios sa te strige cineva Casian Alexandra! Ca şi cum ar striga-o tata pe mama, în loc de Catia, Casian Ecaterina. Continue reading A murit Luchi…